S-AU MUTAT ÎN TERITORIU

În plin scandal al pestei porcine, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din cadrul Camerei Deputaților, a părăsit, pentru prima dată, Bucureștiul și s-a refugiat în teritoriu.

Membrii Comisiei de specialitate s-au întrunit în premieră  la Buzău într-o ședință la care au participat  și primari și fermieri din județ.

Comisia pentru agricultură şi silvicultură a Camerei Deputaţilor a părăsit pentru prima dată Capitala și a venit la Buzău, la invitaţia vicepreședintelui Comisiei, deputatul de Buzau Dănuț Păle. La ședință au participat ca invitați fermieri dar și primari buzoieni.

Pe lângă proiectele aflate pe ordinea de zi, membrii Comisiei au abordat și teme de interes din agricultura românească. Primarii și fermierii buzoieni prezenți la ședință au prezentat câteva dintre problemele cu care se confruntă. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Depuților este compusă din 24 de parlamentari, respectiv un presedinte, 3 vicepreședinți , 2 secretari si membri.

Lasa un mesaj