CE-AR MAI FI DE UITAT?

Aşa ceva nu există!

Cică, la Timişoara, un bărbat şi-a uitat copilul, de 5 ani, în autobuz. Repet: nu şi-a uitat sacoşa, servieta, pălăria, şapca, vreo sacoşă sau telefonul. Nu, el şi-a uitat copilul! Îmi şi imaginez dialogul cu nevastă-sa, când a ajuns acasă. „Ai luat, mă, zahăr? Ulei ai luat sau ai uitat?”. „N-am uitat nimic! Şi leuştean am luat!”, a răspuns el încrezător şi sigur. „Auzi, mă, dar copilul unde e?”, a insinuat ea, aşa, într-o doară. “Copilul? Pfuii! Pe-ăsta l-am uitat! Simţeam eu că am uitat ceva!”

Din fericire, istoria ameţitoare a avut happy-end. În autobuzul în care a fost uitat, copilul a dat peste un brav organ al legii, un poliţist local. Omul a observat că micuţul plânge, dar nimeni nu se grăbeşte să-i şteargă mucii sau să se răţoiască la el. Prin urmare, a luat el problema în mână. Mai întâi, agentul i-a întrebat pe ceilalţi călători dacă îşi revendică vreunul copilul, şi, pentru că nu a primit niciun răspuns afirmativ, l-a interogat pe băiat. Aşa a aflat că, pur şi simplu, fusese uitat de tatăl său în autobuz. Cum copilul îşi ştia doar prenumele, poliţistul a fost nevoit să îl ia cu el la secţie, pentru o anchetă minuţioasă. Abia după vreo două ore, au apărut şi părinţii, ca să-şi recupereze odorul uitat.

Să sperăm că uitucul de tată va învăţa ceva din păţania asta. Adică, asta cu copilul ar fi de iertat, dar dacă uită leuşteanul…

(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

Lasa un mesaj